CASA PRINCIARĂ ANDRONIK CANTACUZINO
Tradiție • Continuitate • Cultură • Responsabilitate

Casa Princiară Andronik Cantacuzino își desfășoară activitatea contemporană în domeniile cultural, istoric, genealogic, educațional, editorial, ceremonial și caritabil, păstrând și valorificând memoria, tradițiile și patrimoniul familial.

Activitatea publică și asociativă este desfășurată prin Asociația Casa Princiară Andronik Cantacuzino, persoană juridică de drept privat constituită și înregistrată în România potrivit legislației aplicabile.

Casa își prezintă istoria și genealogia cu respectarea unei distincții fundamentale între documentele istorice verificate, tradiția genealogică transmisă, cercetările aflate în desfășurare și elementele de reprezentare contemporană ale Casei.

Alteța Sa Imperială Principesa Silvia Lucia Andronik

Capul Casei Princiare Andronik Cantacuzino

Născută la 25 octombrie 1970, în București, fiica Principelui Nicolae și a Principesei Victoria.

În cadrul Casei Princiare Andronik Cantacuzino, Alteța Sa Imperială exercită funcția de Cap al Casei și asigură reprezentarea tradițională, culturală și ceremonială a acesteia.

În actele și raporturile juridice în care este necesară utilizarea numelui civil, numele este Silvia Lucia (Andronik) Reghekampf.

Principele Gabriel Marian

Succesorul desemnat al Casei Princiare Andronik Cantacuzino. Vicepreședintele Asociației Casa Princiară Andronik Cantacuzino.

Născut la 17 februarie 2004, în Brașov.

În cadrul structurii contemporane a Casei, Principele Gabriel Marian participă la activitatea de reprezentare și la proiectele culturale și instituționale ale Asociației.

Principele
Mihai Antonius

Fiul Altetei Sale Silvia 

 

Născut la 13 ianuarie 1996, în Brașov.

Membru al Familiei Princiare Andronik 

Baronul Eugen Ferdinand Kamp

Heraldul Casei Princiare Andronik Cantacuzino

În această calitate, Baronul Eugen Ferdinand Kamp îndeplinește atribuțiile stabilite de Casa Princiară în domeniul heraldic, ceremonial și protocolar, în limitele mandatului conferit de Capul Casei și de actele interne aplicabile.

Funcția de Herald este distinctă de calitatea de membru al Familiei Princiare și trebuie prezentată în cadrul structurii demnităților Casei.

Byzantinum Today

Ziar electronic al Casei Princiare Andronik Cantacuzino

 

Publicație dedicată culturii, istoriei, genealogiei, tradiției, patrimoniului și activităților contemporane ale Casei.

 

Continut

Primul an de la reactivarea și revenirea publică a Casei Princiare Andronik Cantacuzino marchează un moment istoric – nu doar pentru familie, ci și pentru patrimoniul cultural și aristocratic al României și Europei. Acest an simbolizează drumul de la decenii de tăcere la recunoaștere, de la o existență invizibilă la o prezență vizibilă, legală și culturală.

Alteta sa Imperiala Principesa Silvia Andronik  (Andronikov Cantacuzino) din familia Andronikashvili Comnenos din Constantinopol și Trebizonda, purtător de cuvânt al Casei Imperiale Creștin Ortodoxe Cantacuzino (Despoți ai Moreei, Principi ai Bizanțului, Domni ai Valahiei, Voievozi ai Moldovei și Păzitori ai Transilvaniei)

Interpretare Academică a Testului ADN

Descendența din Dinastia Andronikos I Komnenos prin Linia Directă Andronikashvili-Andronikov
 

Ordinul Dragonului din 1408. Nasit de Principessa Silvia Lucia Andronik Cantacuzino
 

Comunicat in Limba Engleza

Poze si Ziarul Siebenbürger Zeitung

Cetatea Brasovului

Festival Medieval

Busteni, Palatul lui Nababu

Moștenire istorică

Află mai multe despre legătura noastră genealogică comună cu împăratul bizantin Andronikos I Komnenos.

Statut nobiliar

Intră în lumea nobilă a familiilor Andronik și Cantacuzino și descoperă importanța lor istorică.

Moștenire culturală

Experimentați influențele culturale și tradițiile care se reflectă în moștenirea noastră istorică.

©Urheberrecht. Alle Rechte vorbehalten.

Information icon

Wir benötigen Ihre Zustimmung zum Laden der Übersetzungen

Wir nutzen einen Drittanbieter-Service, um den Inhalt der Website zu übersetzen, der möglicherweise Daten über Ihre Aktivitäten sammelt. Bitte überprüfen Sie die Details in der Datenschutzerklärung und akzeptieren Sie den Dienst, um die Übersetzungen zu sehen.